13 August 2007

"Sunt o persoana pudică. Dar mi-am scos cămaşa, m-am întins pe masă şi am auzit-o în camera din spate amestecând prafuri şi vopsele. A adus un vas mic şi pântecos, în care se afla o pastă de un roşu intes care sclipea uşor. M-a împodobit. Mi-a facut mlădiţe şi flori. Mi-a transformat corpul într-un stâlp ce susţinea grădini întregi, luxuriante, şi apoi, în josul şoldurilor, mi-a pictat o delicată centură de castitate, prinsă cu un lanţ. O oră mai târziu, după ce vopseaua se uscase, m-am îmbrăcat la loc şi m-am dus acasă la proaspătul meu soţ. Acesta era darul meu pentru el, genul de dar pe care îl oferi o dată în viaţă. L-am lăsat să mă dezbrace.

- Oo! a făcut el, dându-se un pas înapoi.

M-am înroşit şi apoi am început...

Acum nu mai începem, soţul meu şi cu mine. Chestia asta nu mă surprinde. Chiar şi atunci, când purtam acele tatuaje şerpuitoare, însemnul dorinţei, ştiam că ele vor păli, iar culoarea lor de lut roşu va dispărea treptat. În ziua nunţii nu-mi păsa.

Acum îmi pasă. Iată-mă opt ani mai târziu, palidă ca cearceaful, cu toate kilogramele şi apăsările pe care le aduce timpul. Iar întrebările mele sunt tot mai insistente. E oare obligatoriu ca pasiunea să se diminueze în timp? De fapt, e iubirea romantică un ghid de încredere atunci când îţi alegi perechea? Poate o căsnicie să fie bună când Eros e înlocuit de prietenie?"

Poate fi iubirea rezumată la cantităţi de dopamină? Putem măsura durata unei relaţii în miligrame de oxitocină?

[NG]